lumea…
in statia de metrou Unirii…o tanti care arata destul de bine, dadea impresia de om destupat la minte, cam de 30 de ani…. aceasta tanti vorbea la telefon cu cineva, mama ei (m-am convins si eu la sfarsitul conversatiei) si auzeam franturi din conversatie, ceva de genu’ ca o sa vina un copil pe drum si nu stie cu cine sa-l creasca, ca era constienta ca mama ei nu o sa poata din cauza varstei si a inceput sa insire prieteni diversi pe care ii cunostea si relata cu mare usurinta ca unul i-ar placea dar anturajul in care traia nu il dorea copilului ei, un altul ar avea multi bani si ar putea sa creasca copchilul dar nu prea era prin bucuresti, delegatii…chestii…si se gandea ca daca e sa fie odata bolnava si o sa trebuiasca sa se interneze, cu cine o sa lase copchilul sa stea pentru cateva zile….si….evident, discutia a continuat cu numaratoarea…..dar am incercat sa ma distantez pentru ca eram dezgustata total si am inceput sa ma uit la oameni, sa-i studiez si sa gasesc chestii noi in privirea lor… cum imi place sa admir un cuplu
fericit, la fel de mult imi place sa ajut o batranica sa iasa din metrou si sa primesc replica data cu multa tarie “sanatate!”….nu evit privirile triste, ci le zambesc, in sinea mea…imi plac copilasii dragalasi in felul lor care poarta discutii mature cu parintii lor sau care plang ca nu vor mamele lor sa ii plimbe pe scarile rulante….ma simt foarte bine cand observ atatea chestii in jurul meu, oameni cu probleme mai mari decat ale mele, fericiti mai mult ca mine….tristi sau razand in hohote…exista oameni plini de probleme dar a caror fata le zambeste….exista ochi care rad cand te scalzi in ei…exista buze muscate si unghii roase de nervi…..evit privirile lungi, nu stiu de ce…probabil din cauza ideologiilor mele triste si plictisitoare de care dadeam mereu cu capu’ si ramanea doar cucuiul…acum am facut o gaura si inca descoper ce este dincolo….asist mereu la certuri/impacari, reprosuri/vorbe frumoase, bataie/mangaiere…imi bag nasul in cartile oamenilor care citesc, cautand cu nerabdare titlul de pe coperta sau
trag cu ochiul pe rezumatul de la sfarsit pentru a vedea daca e ceva interesant…nu am mai citit de mult, dar mi-am propus sa lecturez una pe iarba din fata teatrului national…titlurile de ziare imi sar in ochi dimineata, dar nu ma incumet sa aflu mai multe…admir vestimentatia persoanelor de langa mine…desi mai am de invins ideea ca nu imi place sa ma machiez si sa simt toate grasimile acelea de creme pe fata care ascund inocenta naturala si da impresia de frumusete artificiala, imi mai ramane cate o figura in ochi mult timp…abia am trecut la
rochii/fuste dar o sa fie cale lunga pana la un costum…sorb din priviri persoanele naturale, simple, care nu se incurca in chestiile de la gat/urechi/degete…imi place sa traiesc printre lume, nu ezit sa comentez anumite chestii cand si persoana de langa mine imi impartaseste pofta…imi plac femeile insarcinate, acea burtica maricica care ascunde acolo un ghemotoc de om, gata sa se nasca si sa devina mare…imi plac personale in varsta, e asa frumos sa vezi un cuplu de batranei cum se tin de brat si discuta de diverse lucruri de pe vremea lor…ma amuza discutiile pe tema “tineretul din ziua de azi…”…sunt atatea care se intampla langa noi si nu le vedem…sau care nu pot fi vazute…
in concluzie…iubesc lumea:)….o iubesc cand am ochii inlacrimati sau cand rad singura in metrou….o iubesc cand sunt trista si ma emotioneaza un anumit gest sau vorba auzita…o iubesc cand imi impartasesc fericirea citita prin gesturi, mimica, zambet si aiureala
din comportament…
